Bursa Internațională a Moldovei a primit licența și autorizațiile necesare pentru a opera o piață reglementată și un sistem multilateral de tranzacționare.
Republica Moldova are un nou operator autorizat pe piața de capital. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a dat undă verde activității Bursei Internaționale a Moldovei, potrivit anunțului publicat de autoritate.
Compania a primit licența de operator de piață, precum și autorizațiile pentru administrarea unei piețe reglementate și a unui sistem multilateral de tranzacționare. Cele trei acte au fost eliberate pe termen nelimitat.
CNPF a acceptat și regulile după care vor funcționa cele două sisteme de tranzacționare, fiind stabilit cadrul necesar pentru organizarea operațiunilor cu instrumente financiare.
Totodată, autoritatea a aprobat participațiile calificate deținute de cinci entități în capitalul social al bursei:
-
Bursa de Valori București – 26,67%;
-
Agenția Proprietății Publice – 20%;
-
Donaris Vienna Insurance Group – 11,67%;
-
GRAWE CARAT Asigurări – 10%;
-
maib – 10%.
În total, acestea dețin 78,34% din capitalul social al Bursei Internaționale a Moldovei.
A fost confirmată și conducerea operatorului. Veronica Arpintin va ocupa funcția de președinte al organului executiv pentru un mandat de trei ani, iar Andrian Iastremschi va fi vicepreședinte pentru aceeași perioadă.
Prin autorizarea noului operator este creată infrastructura necesară pentru dezvoltarea tranzacțiilor pe piața reglementată și în cadrul sistemului multilateral de tranzacționare. Activitatea Bursei Internaționale a Moldovei va fi supravegheată de CNPF.
