miercuri, septembrie 2, 2026
AcasăMoldovaDorin Drăguțanu a participat la Praga la a 29-a ședință a Clubului...

Dorin Drăguțanu a participat la Praga la a 29-a ședință a Clubului Guvernatorilor Băncilor Centrale

În perioada 8-9 februarie 2013, guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei Dorin Drăguțanu a participat la conferința „20 de ani de la introducerea monedei naționale în Cehia”, organizate de Banca Națională a Cehiei, și la cea de-a XXIX-a ședință a Clubului Guvernatorilor Băncilor Centrale din Asia Centrală, Bazinul Mării Negre și Balcani, desfășurate la Praga, anunță un comunicat BNM.

Conferința a reunit înalți oficiali ai autorităților monetare și ai comunității financiare, reprezentanți ai mediului academic și ai celui politic din lume, comemorând etapele importante ale parcursului istoric monetar realizat în Republica Cehă în ultimii 20 de ani. Astfel, agenda evenimentului a cuprins evoluțiile monetare din această țară în abordare științifică, dezvoltarea sistemului bancar din perspectiva băncii centrale și din cea a băncilor comerciale ș.a.

Forumul guvernatorilor băncilor centrale și-a confirmat esența de promotor al cooperării între autoritățile monetare din regiune și a fost centrat pe două subiecte: situația economică actuală și stabilitatea financiară. În special, dezbaterile s-au referit la consecințele crizei financiare din zona euro, care încă își manifestă persistența, și impactul acestora asupra sectorului financiar-bancar din Asia Centrală, Bazinul Mării Negre și Balcani.

Schimbul de opinii realizat în acest sens între participanții la ședință a dezvăluit soluții bazate pe experiențele decizionale ale băncilor centrale în situatii concrete, derulate pe un fundal economic general cu elemente comune. Acestea au vizat aspecte ale promovării politicii monetare, supravegherii macroprudențiale în contextul stabilității financiare și ale gestionării riscurilor aferente.

Clubul Guvernatorilor Băncilor Centrale din Asia Centrală, Bazinul Mării Negre și Balcani a fost înfiintat în anul 1998 și are 22 de membri: Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Cehia, China, Georgia, Grecia, Israel, Kazahstan, Kârgâzstan, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Rusia, Serbia, Tadjikistan, Turcia și Ucraina.

RELATED ARTICLES

Most Popular

Recent Comments