Sectorul bancar al Republicii Moldova a început anul pe profit, cu mai puțini angajați, cu un sold al depozitelor atrase și creditelor acordate în creștere și cu rate de dobândă mai avantajoase.
Astfel, în prima lună a anului 2014 sistemul bancar a înregistrat un rezultat financiar în valoare de circa 66 mil.lei. Din cele 14 bănci comerciale, 11 au avut profit și 3 au înregistrat pierderi financiare.
În ce privește angajații din sectorul bancar, se atestă că numai în prima lună a anului 2014, numărul acestora s-a redus cu 223 persoane, de la 10.933 la 10.710. Cele mai multe reduceri de personal au fost înregistrate la Banca de Economii (cu 204 persoane) și la Banca Socială (cu 54 persoane). Numărul subdiviziunilor acestor două bănci a rămas neschimbat. Reducerile de personal pot fi puse pe seama necesității optimizării cheltuielilor de personal în vederea asigurării unor rezultate financiare mai mari. Totodată, se atestă majorarea numărului de personal la Mobiasbancă GSG, cu 34 persoane, deși numărul subdiviziunilor sale s-a redus cu 2 agenții.
Vedeți în continuare tabelul cu evoluția numărului de angajați și al subdiviziunilor în ianuarie 2014 față de luna precedentă.
|
Denumirea băncii |
Numărul de angajați (+/-) |
Numărul total |
|
Mobiasbancă GSG |
34 |
-2 |
|
Moldova-Agroindbank |
4 |
0 |
|
FinComBank |
4 |
0 |
|
Victoriabank |
3 |
0 |
|
Unibank |
2 |
2 |
|
Comerţbank |
2 |
0 |
|
EuroCreditBank |
2 |
0 |
|
BCR Chisinau |
1 |
0 |
|
Energbank |
-1 |
0 |
|
Moldindconbank |
-4 |
0 |
|
Eximbank |
-4 |
1 |
|
ProCredit Bank |
-8 |
-1 |
|
Banca Socială |
-54 |
0 |
|
Banca de Economii |
-204 |
0 |
|
Total |
-223 |
0 |
Soldul depozitelor atrase a fost în creștere spre finele lunii ianuarie 2014 și s-a datorat depozitelor persoanelor fizice. Acestea din urmă au crescut cu circa 683 mil. lei, atingând soldul de 32 miliarde lei. Totodată, s-a redus soldul depozitelor atrase de la persoanele juridice, cu 402, 5 mil. lei, ajungând să constituie suma de 15,9 miliarde lei.
În ce privește soldul creditelor acordate în prima lună a anului 2014, se remarcă o creștere cu 118 mil. lei, în special datorată majorării creditelor persoanelor juridice. Astfel, acestea din urmă s-au majorat cu 93,3 mil. lei, atingând soldul de 37,4 miliarde lei. Într-o proporție mai mică s-au majorat și creditele persoanelor fizice, cu 24,8 mil. lei, ajungând la suma de 4,9 miliarde lei.

Referitor la calitatea portofoliului de credite, se remarcă faptul că ponderea datoriei la creditele neperformante în total datorie la credite s-a majorat ușor față de decembrie 2013, de la 11,6% la 11,8%. Totodată, se atestă o creșterea a calității portofoliului de credite față de ianuarie 2013, când ponderea datoriei la creditele neperformante constituia 14,6%.
Indicatorii de lichiditate arată că sistemul bancar al Republicii Moldova continuă să fie unul super-lichid. Ponderea activelor lichide s-a majorat ușor spre finele lunii ianuarie în raport cu decembrie 2013, de la 33,8% șa 34,4%. Se menționează că limitele prudențiale impuse de Banca Națională pentru acest indicator este de minim 20%.
Indicatorul de suficiență a capitalului ponderat la risc a înregistrat 22,8% spre finalul lunii ianuarie 2014, fiind în ușoară scădere față de decembrie 2013 și ianuarie 2013. Totuşi, acest indicator depăşeşte cu mult nivelul minim reglementat, de 16%. Un nivel înalt al suficienţei capitalului demonstrează capacitatea băncilor de a gestiona şi de a redistribui fluxurile de mijloace băneşti disponibile.
În vederea aprecierii nivelului de stabilitate a sistemului bancar autohton, este oportun de atras atenția la gradul de concentrare a activităţii sectorului bancar. Indicatori relevanți în acest sens sunt ponderea în total capital normativ total (CNT) a CNT a 5 bănci cu cel mai mare capital, precum și ponderea în total active a activelor a 5 bănci cu cele mai mari active. În Republica Moldova, acești indicatori înregistrează valori destul de mari, raportul CNT al 5 bănci care au cel mai mare capital/ Total CNT constituind la finele lunii ianuarie 2014 67,4%, iar raportul Active ale 5 bănci care au cele mai mari active / Total active – 70,5%. Astfel, rezultă că doar 5 bănci din cele 14 existente pot cu ușurință să dicteze reguli sau să propulseze anumite tendințe pe piața bancară.
