Companiile care folosesc serviciul eStatements mai au timp până pe 30 iunie 2026 să facă trecerea către modulul „Extrase” din maib business. Maib anunță că perioada de disponibilitate a serviciului a fost prelungită până la această dată, după care eStatements va fi deconectat.
Noua soluție este disponibilă direct în maib business și permite generarea extraselor de cont în 8 formate diferite. Clienții pot alege limba de afișare, pot descărca extrasele sau le pot trimite pe una ori mai multe adrese de e-mail, direct din platformă.
Modulul „Extrase” permite și obținerea extraselor semnate electronic cu semnătura calificată a băncii. În plus, pot fi descărcate ordinele de plată atașate la extrasul de cont, în format PDF.
Pentru companii, una dintre funcțiile utile este posibilitatea de a selecta până la 5 conturi simultan, pentru o perioadă de până la o lună. Totodată, pentru un singur cont, extrasele pot fi generate pentru o perioadă de până la 12 luni.
Platforma permite gestionarea destinatarilor extraselor, cu până la 5 adrese de e-mail, alegerea unuia sau mai multor formate generate concomitent și selectarea unor intervale flexibile: ziua curentă, ziua anterioară, săptămâna, luna, trimestrul sau o perioadă personalizată.
Modulul este integrat în platforma maib business, disponibilă 24/7, dintr-un cont securizat, alături de alte produse și servicii digitale dedicate companiilor.
