În cadrul Mobile World Congress, MasterCard lanseaza MasterPass. Acesta este un serviciu digital care permite consumatorilor sa foloseasca orice card sau dispozitiv de plata pentru a transforma cumparaturile într-o experienta la fel de simpla ca un click sau o atingere, în mediul online, în magazine sau oriunde în alta parte, scrie manager.ro.
„Orice dispozitiv devine un instrument cu care poti face cumparaturi”, spune Ed McLaughlin, Chief Emerging Payments Officer, MasterCard.
„MasterPass cumuleaza toate metodele de plata, de la cardurile traditionale din plastic, pâna la portofelele electronice, si ofera consumatorilor posibilitatea de a plati de oriunde, într-un mod foarte simplu, cu un singur gest.”
MasterPass este o versiune îmbunatatita a PayPass Wallet Services, care a fost lansat în primavara lui 2012 si a fost testat de cativa comercianti si emitenti. Acum, consumatorii din toata lumea pot sa se înscrie pentru a utiliza serviciul, prin intermediul institutiilor financiare din Australia si Canada, pâna la sfârsitul lunii martie, si al celor din SUA si Marea Britanie, pâna la sfârsitul primaverii, respectiv al verii.
În plus, în 2013, MasterPass va fi disponibil si pe alte piete, printre care: Belgia, Brazilia, China, Franta, Italia, Olanda, Singapore, Spania si Suedia.
Serviciile MasterPass includ:
Servicii MasterPass de plata: pentru a oferi comerciantilor o modalitate convenabila de acceptare a platilor electronice, indiferent de locul unde se afla consumatorul. Chiar daca este vorba de plati direct la casa sau de plati realizate în timp ce consumatorul se plimba printre rafturile magazinului, MasterPass va sustine folosirea tehnologiei NFC, QR codes, tag-uri sau dispozitive mobile. Pentru cumparaturile online, MasterPass pune la dispozitie un proces simplu de plata, eliminând nevoia de a introduce de fiecare data informatii detaliate despre adresa de livrare si despre card.
Portofele conectate la MasterPass: pentru a permite bancilor, comerciantilor si partenerilor sa ofere propriile lor portofele. Consumatorii pot pastra în siguranta datele cardului si adresa de livrare, pe o platforma securizata, de tip cloud. În plus, portofelul permite utilizatorilor ca, pe lânga cardurile MasterCard, sa foloseasca si cardurile de debit, de credit sau cele preplatite, emise sub o alta marca.
Servicii MasterPass cu valoare adaugata: pentru a îmbunatati procesul de cumparare înainte, în timpul si dupa plata. Prin intermediul acestor servicii, consumatorul primeste mai multe informatii, precum cele despre situatia contului, alerte în timp real, programe de loialitate, oferte si experiente de nepretuit.


