În Republica Moldova sunt diverse modalitati prin care un expeditor poate sa transmita bani în strainatate. Sunt diferite motive pentru care moldovenii transfera bani în strainatate, iar unul dintre cel mai popular este cel pentru copiii aflati la studii peste hotare – în ultimii ani mii de studenti moldoveni pleaca în strainatate pentru a obtine studii de calitate. Alte motive pentru care pentru care moldovenii transfera bani în strainatate sunt: pentru membrii familiei, pentru cumparaturi sau pentru alte motive familiale si profesionale.
În continuare vom prezenta 4 modalitati prin care puteti expedia bani peste hotare – avantajele si dezavantajele acestora.
1. Transferuri rapide internationale
Transferurilor rapide le revin cea mai mare cota de pe piata transferurilor de mijloace banesti. Conform datelor oficiale ale BNM 88.73% din totalul transferurilor banesti din strainatate efectuate în favoarea persoanelor fizice prin bancile din Republica Moldova pentru primele 8 luni ale anului 2013 au fost efectuate prin intermediul companiilor de transferuri rapide. La moment pe teritoriul Republicii Moldova sunt prezente mai mult de 20 companii ce ofera servicii de transfer international de bani.
Cea mai importanta caracteristica al acestei metode de transfer este rapiditatea. Beneficiarul transferului poate sa ridice mijloacele banesti la doar 10 minute dupa ce acestea au fost expediate de platitor. Nici beneficiarul, nici platitorul nu este obligat sa deschida conturi bancare pentru efectuarea transferului, iar sistemul de transfer international îsi ia obligatia pentru ca mijloacele banesti sa ajunga în siguranta si este obligat sa pastreze confidentialitatea participantilor în proces.
Expedierea prin majoritatea serviciilor de transfer se efectueaza în euro, dolari americani sau ruble rusesti. Unele sisteme de transfer precum ar fi Western Union, Money Gram si RIA nu permit transferul mijloacelor banesti în ruble rusesti. Valoarea maxima transferabila prin intermediul sistemelor de transfer international este de 10.000 de EUR.
În cazul efectuarii unui transfer cu o valoarea mai mica de 1.000 EUR platitorul trebuie sa prezinte buletinul de identitate, informatia cu privire la beneficiar, suma transferului si valuta în care va fi efectuat transferul. În cazul în care transferul depaseste suma de 1.000 EUR platitorul trebuie sa prezinte documente ce se refera la provenienta banilor, informatie despre beneficiar si tipul de relatie între persoane. Pentru a retrage mijloacele banesti, beneficiarul trebuie sa se prezinte la o reprezentanta al sistemului de transfer international cu buletinul de identitate. Toate companiile ce ofera transferuri rapide au limite de transfer maxime, spre exemplu transferul maxim prin Western Union este în valoare de 7.500 USD sau echivalentul acestuia în EUR, iar în cazul companiei Money Gram suma maxima transferabila este de 6.999 EUR sau echivalentul acesteia în USD.
Pentru a efectua un transfer cu o valoare de 1.000 EUR prin Money Gram Dvs. veti plati în medie 38 EUR, iar în cazul executarii unui transfer în valoare de 3.000 EUR veti scoate din buzunar circa 108 EUR. Western Union ofera serviciul un pic mai scump comparativ cu cel al Money Gram. Aici comisionul în cazul transferului cu o valoare de 1.000 EUR costa 39 EUR, iar transferul de 3.000 EUR costa 110 EUR.
2. Prin intermediul bancilor comerciale
Transferurile prin bancile comerciale sunt mult mai ieftin comparativ cu transferurile rapide, însa durata de expediere al mijloacelor banesti poate ajunge pâna la o saptamâna. Costurile transferurilor sunt mai mici, însa pentru efectuarea transferului trebuie sa va creati un cont curent în valuta în care veti executa transferul. Cel care expediaza banii va plati un comision fix în cazul transferului, însa destinatarului îi vor fi percepute comisioane aferente contului, cardului si retragerii numerarului.
Transferul unic efectuat în strainatate destinat cheltuielilor familiale ce nu depasesc 1.000 EUR sau echivalentul acestei sume în favoarea rudelor de gradul I se efectueaza fara prezentarea documentelor ce confirma legatura de rudenie. În cazul în care suma transferului variaza între 1.000 EUR si 10.000 EUR expeditorul trebuie sa prezinte un document ce confirma relatia de rudenie. Daca suma transferului va depasi 10.000 EUR expeditorul trebuie sa prezinte si un document ce confirma necesitatea efectuarii transferului de catre persoana fizica în favoarea careia se efectueaza transferul. Transferul nu poate depasi suma indicata în documentul prezentat.
Cel mai popular transfer pe care le efectueaza bancile comerciale sunt transferurile SWIFT. Transferul este destul de ieftin si accesibil pentru ambii corespondenti, astfel este necesara doar crearea conturilor bancare de catre fiecare participant. Pentru a efectua un transfer SWIFT cu o valoare cuprinsa între 1.000 si 10.000 de euro expeditorul trebuie sa prezinte un certificat ce confirma motivul transferului, iar în cazul transferului catre un membru al familiei trebuie sa prezentati un document ce confirma gradul de rudenie (spre exemplu – certificat de nastere sau certificat de casatorie). Pentru efectuarea transferului expeditorul trebuie sa detina rechizitele bancare ale contului deschis în strainatate.
Pentru un transfer în suma de pâna la 500 de EUR/USD veti plati un comision de aproximativ 20 euro si respectiv 15 dolari SUA. Pentru un transfer SWIFT cuprins între 1.000 si 10.000 de euro de regula bancile va vor percepe în medie un comision de 25-30 de euro. Costurile variaza în dependenta de banca si de politica preturilor utilizata de aceasta. Daca doriti sa efectuati acest tip de transfer, solicitati lista cu bancile partenere ale bancii în care veti efectua transferul. Tindeti sa transferati banii la un cont din bancile corespondente pentru ca nu va vor fi percepute alte comisioane adaugatoare. Daca contul Dvs. este în lei, iar contul beneficiarului este în alta valuta, atunci veti suporta pierderile conform schimbului valutar.
3. Alimentarea contului de card
O alta metoda aplicata pentru transferarea rapida a banilor este alimentarea contului de card al beneficiarului. Suma maxima care poate fi depusa pe cardul beneficiarului este de 100.000 de lei sau echivalentul acestei sume în alte valute. Pentru alimentarea contului persoana care va suplini contul trebuie sa prezinte mandatul (procura) sau în cazul membrilor familiei un document ce confirma relatia de rudenie cu beneficiarul contului. Pentru suplinirea contului de card banca nu va percepe nici un comision, însa în cazul în care valuta banilor care vor fi transferati în contul de card este diferita, atunci vor fi suportate costuri legate de schimbul valutar pentru acea zi. Mecanismul cardului va ramâne acelasi, astfel proprietarul acestuia va plati comisioane referitoare la administrarea cardului si comisioanele pentru extragerea numerarului.
Aceasta metoda în cele mai dese cazuri este utilizata de catre parinti ai caror copii învata în strainatate. Prin aceasta metoda acestia îsi pot supraveghea copiii si le pot controla intrarile si iesire de pe cont.
4. Companii de transport sau soferii rutelor internationale
Una dintre cele mai riscante metode de a transfera banii în strainatate este prin intermediul companiilor de transport sau prin intermediul unor indivizi care vor transporta banii contra unei taxe. De regula costurile transferurilor prin intermediul acestei metode nu sunt mai mici si banii pot fi ulterior confiscati la vama pentru ca nu sunt declarati, acestia pot fi furati sau pot aparea alte bariere care va creste posibilitatea sa nu va mai vedeti banii. Prin intermediul companiilor de transport cel mai mare risc este faptul ca în cazul pierderii sumei de bani, Dvs. nu veti avea nici un argument juridic contra lor pentru ca acestia nu vor avea o raspundere legala pentru banii pierduti.
În concluzie, va îndemnam sa transferati banii prin intermediul bancilor comerciale, astfel veti respecta toti termenii legali si veti minimiza riscurile. Costul unui transfer este destul de rezonabil, iar în cazul unui transfer cu sume mari, costurile vor fi de doar 0.25% din suma transferata. Daca nu aveti un termen limita sau o urgenta sa transferati banii, evitati efectuarea transferurilor rapide si aplicati transferul prin mesajele SWIFT.
Autor: Liviu Gutuleac
