Plafonul de garantare a depozitelor care se achita în cazul falimentarii sau lichidarii fortate a unei banci ar putea fi dublat. Subiectul a fost discutat la sedinta Comisiei Economie a Parlamentului. Astfel, în cel mult doua saptamâni, reprezentanti ai Comisiei, ai Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar si ai institutiilor financiare se vor reuni într-o sedinta în care vor discuta despre acest subiect, anunta publika.md.
În prezent, plafonul de garantare a depozitelor pentru persoanele fizice este de 6 000 de lei. Autoritatile pledeaza pentru majorarea acestuia, pâna la sfârsitul actualei sesiuni parlamentare.
„Vom echilibra pe de o parte ca sa nu majoram presiunea foarte mult, pe de alta parte toata lumea întelege ca 6 000 de lei este prea putin. Vom gasi o solutie de compromis”, a declarat presedintele Comisiei Economie a Parlamentului, Veaceslav Ionita.
Majorarea plafonului va spori încrederea cetatenilor în institutiile financiare, sustin reprezentantii Fondului de Garantare al Depozitelor în Sistemul Bancar.
„6 000 de lei, pe urma poate vom dubla suma, poate sa o triplam, vom vedea dupa o evaluare. Dar odata cu majorarea e clar ca va creste si încrederea populatiei în sistemul bancar. Mai multi oameni vor apela”, a sustinut presedintele Consiliului de administratie al fondului de garantare al depozitelor în sistemul bancar, Veronica Jovmirschi.
Precedenta majorare a plafonului de garantare a depozitelor a fost facuta în 2010. Suma a fost majorata de la 4 500 de lei la 6 000 de lei. În tara noastra, sunt garantate doar depozitele persoanelor fizice.
Plafonul în tarile europene este de 100 000 de euro atât pentru persoanele fizice, cât si pentru cele juridice. În Ucraina este de peste 12 000 de euro, iar în Rusia – aproximativ 15 000 de euro.
