EVM Consulting prezintă un nou clasament al eficienței bancare elaborat în baza datelor financiare dezvăluite de băncile comerciale din Moldova pentru trimestrul I, anul 2014. Metodologia aplicată la elaborarea acestui top este fixată pe 5 indicatori de eficiență (venituri totale, venit net, ROE, ROS si rotația activelor).
Pe prima poziție în clasament, deja al 5-lea trimestru consecutiv, este plasată Moldindconbank, care totodată deține primul loc și în sub-clasamentele după indicatorii „Venituri Totale” și „ROE” (rentabilitatea financiară). De menționat că în sub-clasamentul „Venituri Totale” întâietatea pe perioadele anterioare (2004-2013) era deținută de Moldova-Agroindbank. Prin urmare, asistăm la o primă surpriză în acest sub-clasament.
Pe treapta a doua a topului ferm se menține Moldova-Agroindbank. Banca respectivă deține prima poziție în sub-clasamentul după indicatorul „Venit Net”. Pe locul 3 în actualul clasament se plasează, la fel de stabil, Victoriabank, distanțându-se, însă, cu mult față de primele două clasate.
Surpriza cea mare a actualului clasament vine din partea BCR Chișinău. Astfel, BCR Chișinău datorită unui coraport echilibrat dintre venituri nete și venituri totale a saltat în top de pe poziția 12 (anul 2013) pe treapta 4. Banca respectiva deține prima poziție în sub-clasamentul după indicatorul ROS (rentabilitatea activității operaționale).
Printre băncile care și-au îmbunătățit situația în acest clasament se mai enumeră Unibank (locul 7, +3 trepte față de 2013) și FinComBank (locul 9, +2 trepte față de 2013).
Poziţiile deţinute de Energbank, ProCreditBank, EuroCreditBank și Banca de Economii sunt în descreştere situându-se pe treapta a 8-a, a 10-a, a 11-a şi respectiv a 12-a din clasament.
Este important de menționat creșterea în perioada vizată pentru întreg sistemul bancar a venitului total cu 21% și totodată diminuarea venitului net total cu cca. 11%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2013.

